Duioșie.. Corina Junghiatu

Cascadele amurgului se varsă de-a valma
în craterele sângelui meu copt
prin vulcanul din nucleul fiecărei celule
cu care îți divinizez existența.

Tu ești sursa mea de combustie divină,
trăiesc doar ca să te respir divin și luminos.
Te ating metafizic în taina clipelor de seară,
când chipul tău tremură în unda cerului.

Aș parcurge desculță distanța dintre două stele,
să mă răstignesc în cuiele iubirii
undeva, la picioarele tale,
mulțumindu-i universului că tu
mi-ai devenit singura rădăcină.

@ Corina Junghiatu

Tenderness

The cascades of twilight flows tumble out
in the crater of my baked blood
through the volcano of the nucleus of each cell
with which I deify your existence.

You are my source of divine combustion,
I live only to breathe you, divine and bright.
I touch you metaphysically
in the mystery of the evening moments,
when your image trembles in the waves of the sky.

I would walk barefoot the distance between two stars
to crucify myself in the spikes of love,
somewhere at your feet,
thanking to the universe that you have become
my only root.

@ Corina Junghiatu